Ai Grija Ce-ti Doresti, Ca S-ar Putea Sa Ti Se Intample

Oare visele din copilarie devin realitate?

Atunci cand suntem mici, visam si ne imaginam cum va fi viata noastra cand vom creste…

Vom reusi sa ne indeplinim acele vise, sau ele vor ramane doar “vise ale copilariei”?

 

Am inceput sa-mi pun de curand aceasta intrebare, uitandu-ma la viata mea de acum si amintindu-mi de visele pe care le aveam cand eram copil.

Cred ca toti copiii isi imagineaza cu lux de amanunte cum va arata viata lor si ce vor face cand vor fi mari… Insa, oare cate dintre acele vise ajung sa se materializeze?

Am sa va spun o poveste:

In urma cu 31 de ani, intr-o familie oarecare din Romania, s-a nascut o fetita. Parintii si-au dorit-o mult, insa dupa 1 an de stat la parinti, ei au decis sa o trimita sa locuiasca cu bunicii, deoarece parintii lucrau mult, faceau naveta, iar ea nu putea sa stea cu ei acasa. Ei o vedeau doar in weekend-uri, in cursul saptamanii, ea locuind la bunici, care stateau in acelasi oras.

Fetita a crescut si a inceput sa planga si sa se simta trista, ori de cate ori parintii o aduceau Duminica seara acasa la bunici. Ea isi dorea sa stea cu parintii, insa mereu acestia ii spuneau ca nu se poate, deoarece ei trebuie sa se duca la serviciu.

Si a crescut fetita, cu ideea ca acest “serviciu”, este dusmanul ei, este vinovat de faptul ca ea nu putea locui cu parintii.

Si de fiecare data cand ei o aduceam la bunici, ea ii ruga sa nu o lase acolo, insa mereu primea acelasi raspuns: “trebuie sa se duca la serviciu”.

Apoi, cand a mai crescut, mama ei i-a explicat ca toata lumea se duce la serviciu, pentru a “face bani” si ca, atunci cand ea va creste si va avea copiii ei, si ea va merge la serviciu si mama ei va sta cu copiii ei.

Ea ii raspundea mereu mamei, ca ea nu va merge la serviciu, si ca nu va trimite copiii la bunici, va sta ea acasa cu ei.

Intrebata cum isi va permite sa faca asta, ea raspundea ca ea va fi bogata…

A crescut fetita, a mers la liceu, apoi la facultate. Iar dupa facultate, si-a luat primul ei job… intr-o multinationala.

Dupa 7 luni de mers la munca zi de zi, perioada care a fost cea mai deprimanta si nefericita din viata ei de pana atunci, si-a dat seama ca asta nu este ceea ce ea isi doreste de la viata, ca ea nu va putea face asta zeci de ani, cum au facut parintii ei, ca ea isi doreste altceva.

Insa nu stia exact ce si cum va reusi sa faca sa se intretina, insa singur stia ca nu asa.

Astfel, si-a dat demisia si a plecat din tara. A avut astfel ocazia, pentru prima data in viata ei, in strainatate, sa vada cum cineva lucreaza de acasa si isi permite sa se intretina foarte bine, sa aiba un stil de viata total diferit de cel pe care ea il vazuse la parintii ei, si poate sta acasa cu copiii, ii poate duce la scoala, se pot plimba in parc… Lucruri pe care ea nu le facuse cand era mica.

Isi amintea acum cand era la gradinita si toti copiii veneau cu parintii, iar ea venea cu bunica. Si-ar fi dorit tare mult sa o astepte mama cand iesea de la gradinita, insa asta nu s-a intamplat niciodata!

Iar acum, vedea cum parintii isi duceau copiii la gradinita, ii asteptau cand ieseau, faceau temele impreuna…

A fost pentru prima data cand vedea asa ceva… Sa lucrezi de acasa si sa iti permiti sa ai un stil de viata exact asa cum ti-l doresti!

Atunci, la 24 de ani, a rasarit pentru prima oara in mintea ei aceasta idee – si ea vrea sa poata lucra de acasa, sa nu fie nevoita sa mearga zi de zi la serviciu, si sa aiba parte de un stil de viata asa cum si-l dorea.

Inca nu stia cum ar putea face asta, insa aceasta idee nu-i dadea pace.

Au mai trecut cativa ani pana cand visul ei a inceput sa devina realitate: a inceput sa lucreze de acasa!!!

La inceput a lucrat pentru cineva, insa visa sa aiba propria sa afacere online, sa nu aiba sefi, sa nu fie nevoita sa dea raport nimanui, sa lucreze in ritmul ei, pentru ea, si sa faca ceea ce ii placea.

A reusit pana la urma sa isi inceapa propriul proiect online, a reusit sa fac primii bani muncind de acasa, facand ceea ce ii place.

Insa, deoarece locuia inca la parinti, acestia puneau foarte multa presiune pe ea sa isi ia un serviciu, caci proiectul ei online inca nu facea suficienti bani ca sa isi permita sa se intretina singura si era nevoita sa mai fie ajutata de parinti.

Si-ar fi dorit foarte mult sa aiba linistea financiara care sa-i permita sa lucreze fara stress la proiectul ei, pana cand il va face sa ii aduca beneficii financiare suficiente.

S-a pus pe visat si si-a imaginat o viata in care este la casa ei, cu sotul ei, care ii permite sa stea acasa si sa se ocupe de proiectul ei online in liniste, fara presiune financiara.

Au mai trecut cativa ani, fata intre timp s-a casatorit cu un barbat minunat pe care-l iubeste enorm si care o iubeste de asemenea, are si ea la randul ei o fetita acum, iar sotul ei o tine acasa, dandu-i ocazia sa se ocupe de fetita si de proiectul ei online… Exact asa cum visase!

De mica visase o iubire adevarata, sincera si puternica, o relatie de cuplu in care partenerii sa treaca peste toate incercarile impreuna, sa se iubeasca enorm, sa fie sprijin unul pentru altul, sa construiasca impreuna o viata frumoasa si sa fie exemplu pentru altii.

Un astfel de exemplu, de iubire si daruire eterna, vazuse ea la bunicii ei, care au trecut prin foarte multe incercari in viata, insa nimic nu i-a putut desparti. Nici macar moartea, caci dupa ce a murit bunica ei, la cateva zile a murit si bunicul, nemaiputand trai fara ea.

Asa iubire si-a dorit si ea… Una mai presus de orice… Si a gasit-o!

 

Da, probabil v-ati dat deja seama, aceasta este povestea mea, povestea viselor mele din copilarie, cand aproape ca mi-am jurat ca eu nu voi avea viata parintilor mei, ca eu voi avea un alt stil de viata, care, dupa opinia multora, parea imposibil.

Acum, privind la viata mea, am stilul de viata la care am visat de mica – o iubire minunata, o familie frumoasa careia ma dedic in fiecare zi, si proiectul meu la care lucrez de acasa, si care sunt sigura ca intr-o zi imi va aduce beneficiile materiale la care am visat.

 

Asadar, cine a zis ca visele din copilarie nu devin realitate? Da, stiu ca sunt multi care spun asta si care si-au uitat visele din copilarie, nepermitandu-le sa se realizeze, din cauza unor idei si ganduri gresite!

 

Totusi, niciodata nu este prea tarziu… Sa nu permitem ca ceea ce am visat noi in copilarie sa ramana doar atat… vise! Avem puterea sa le facem sa devina realitate! Avem puterea sa facem copilul din noi, visatorul din noi, sa zambeasca vazandu-si visele materializate!

Eu am reusit sa fac asta… Asa ca, oricine va putea!

Nu renuntati niciodata la visele voastre!

 

Cu drag,

Andreea