Cand devii mama pentru prima data, viata ta se schimba, tu te schimbi, esti pusa in situatii noi, pentru care, oricat ai fi citit si ai fi fost sfatuita, tot nu ai fost niciodata pregatita.
Totul se intampla intr-un mod atat de alert, din momentul in care micuta mogaldeata intra in viata ta, incat nici nu mai ai timp sa te opresti si sa te intrebi: “acum ce fac”?
O multime de lucruri le faci pentru prima oara, le simti pentru prima oara, le experimentezi pentru prina oara in viata ta.
O avalansa de emotii, de bucurii, de situatii extenuante, toate, toate intra in viata ta, fara sa te intrebe daca esti pregatita, sau sa te anunte dinainte…
Se spune ca a fi mama este una dintre cele mai importante “scoli” de dezvoltare personala. Si tind sa cred ca asa este.
De cand am devenit mama, am invatat o multime de lucruri noi, lucruri la care inainte nici nu ma gandeam, sau nu le dadeam atentie.
Iata in continuare o lista cu ce am invatat de cand sunt mama:
- Am invatat ca, in ciuda oboselii, a stresului din primele luni, este important sa ne bucuram de bebelusii nostri, sa fim prezenti in acele prime luni, sa imprimam fiecare moment petrecut cu bebelusii, caci acea perioada este cea mai scurta, va trece foarte repede, si ne vom trezi la un moment dat ca micutele mogaldete pe care le puteam lasa linistite in mijlocul patului caci stiam ca tot acolo le vom gasi, nemiscate, deja au inceput sa alerge prin casa si ne intrebam cand a trecut atat de repede timpul. Primele luni sunt foarte solicitante si ne dorim doar sa putem dormi. Insa este important sa pretuim fiecare moment pe care il petrecem cu bebelusul in brate, il hranim, il privim cum doarme. Acele moment sunt de nepretuit, iar perioada cand ei sunt atat de mici este foarte scurta.
- Am invatat sa cer ajutor ori de cate ori este posibil, de la oricine din familie, sau dintre prieteni. La inceput credeam ca este responsabilitatea mea sa fac tot ce faceam si inainte, iar in plus sa ma dedic si 100% bebelusului. Foarte repede am ajuns la epuizare si mi-am dat seama ca acesta nu este un mod sanatos de functionare. Asa ca, am cerut ajutor. Mamei, sa stea cu fata 2-3 ore pe zi, sa o scoata in parc, sau sa se joace cu ea, pentru ca eu sa ma pot odihni. Sotului, sa stea cu ea, in timp ce eu gatesc, bag rufele la spalat, sau fac curatenie prin casa. Soacrei, sa ma ajute cu treburile prin casa, sau sa stea cu bebelina in timp ce eu scriu sau lucrez la blogul meu. Tot soacra este cea care sta cu bebelina, cand eu cu sotul dorim sa petrecem o seara speciala in doi 🙂
- Am mai invatat sa nu mai fiu atat de exigenta cu mine insami si sa ma iubesc si accept asa imperfecta cum sunt. Da, noi femeile ne dorim sa fim Super-Femei, sa fim si mame perfecte si sotii senzuale si bucatarese desavarsite, casa sa fie luna mereu sis a mai fim si femei de cariera de succes. Nu este imposibil sa imbinam toate aceste roluri, insa este important sa invatam sa prioritizam. Nu le vom poate face pe toate perfect mereu, asa ca, e ok daca intr-o zi nu am reusit sa spal vasele sau sa strang rufele de pe sarma. Atata timp cat copilul este sanatos, fericit, bine hranit si se simte iubit, iar sotul este de asemenea hranit, apreciat, iubit, restul lucrurilor mai pot astepta. Asadar, am invata sa ma bucur de o seara frumoasa in 3, fara sa ma simt vinovata ca nu am reusit sa postez un nou articol pe blog (e si maine o zi), sau ca nu am lasat bucataria intr-o ordine desavarsita.
- Am invatat sa imbratisez schimbarea! Viata mea nu mai este ca inainte, corpul meu nu mai e ca inainte, casnicia mea s-a schimbat, eu, ca persoana m-am schimbat. Lucrez intr-un mod diferit, prioritizez intr-un mod diferit, imi canalizez energia intr-un mod total diferit. Mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu schimbarea, mai ales pentru ca imi iubeam viata dinainte si ceea ce eram inainte, insa odata ce am imbratisat schimbarea si m-am obisnuit cu noua viata, cu noua eu, am inceput sa ma simt cu adevarat implinita, fericita, binecuvantata. Iar toate aceste schimbari s-au datorat micii mogaldeti cu ochii mari si curiosi, care m-a determinat sa devin o noua versiune a mea, una imbunatatita, una mai puternica si mai determinata. Cum sa nu iubesc schimbarea? 🙂
- Am invatat sa-mi ascult instinctul. Indiferent cat de multe materiale despre parenting,citesti sau la cat de multe cursuri participi, sau cat de multe sfaturi vei primi, in cele din urma, se va dovedi ca instinctul tau este cel mai bun profesor. Nimeni nu poate sa-mi cunoasca bebelusul mai bine decat mine, asa ca instinctual am stiut ce sa fac cam in majoritatea situatiilor. Da, am fost si situatii cand m-am simtit coplesita, insa si atunci instinctul a intrat in actiune si mi-a strigat “cere ajutor!”… Si asa am facut.
- Am invatat ca a fi mama nu anuleaza faptul ca sunt in primul rand femeie. Pot fi si mama si femeie in acelasi timp. Poti fi cocheta, aranjata, pot avea succes in cariera, chiar daca am un bebelus caruia trebuie sa ii port de grija tot timpul. Este trist ca unele femei uita de ele, in momentul cand devin mame. M-am intrebat, cum pot sa am grija de copilul meu, sa-i ofer ce e mai bun, daca eu nu am grija de mine, in primul rand? Ce exemplu va vedea fetita mea in mine, cand va mai creste? Vreau ca fetita mea sa poata spuna: “ cand voi creste mare, vreau sa fiu ca mama – frumoasa, desteapta, de succes, fericita”. Asadar, daca eu ma ocup de mine, ca femeie cred ca este cel mai bun exemplu pe care il pot oferi fetitei mele pentru cand va creste mare.
- Am invatat ca pot lucra in continuare de acasa, chiar daca am un bebelus care gangureste langa mine. La inceput mi-a fost greu sa ma pot concentra sa scriu cu bebelina prin preajma. Eram obisnuita sa lucrez in liniste completa, fara nici o distractie in jur. Acum m-am obisnuit sa lucrez, chiar daca nu am liniste completa si se intampla sa fiu intrerupta pe parcurs. Chiar si acest articol l-am scris cu intreruperi (noroc ca nu am uitat ideile pe care doream sa le scriu 🙂 )… Oh, si sa nu uit… Am invatat si sa lucrez cu bebelina in brate. Chiar acum, in timp ce scriu, maimutica este bine asejata in bratele mele 🙂
Cele de mai sus sunt doar o parte dintre lucrurile pe care le-am invatat de cand sunt mama.
Tu ce ai invatat de cand ai devenit mama?

Descarca gratuit eBook-ul "Schimba-ti gandurile, schimba-ti viata" si incepe drumul de la frica si suferinta, la iubire si fericire
Datele sunt protejate de catre Aweber & Politica de Confidentialitate